Testul poligraf

În România testarea poligraf este benevolă, se efectuează numai cu acordul scris al persoanei, iar refuzul examinării nu incumbă efecte juridice.

I. Probleme care pot fi rezolvate prin expertizele şi constatările tehnico-ştiinţifice efectuate în laboratorul poligraf:

    Testarea aptitudinile necesare exercitării unei anumite activităţi sau funcţii
    Verificarea onestitatii si loialitatii contractuale a angajatului in raport si faţă de angajator;
    Verificarea sinceritatii declaraţiilor din CV de catre angajaţi;
    Verificarea existenţei unui anturaj dubios al adolescenţilor, consum de droguri, afilierea la secte etc.

· Excluderea suspecţilor care sunt neimplicaţi în cauzele cercetate, prevenindu-se astfel erorile judiciare, pierderile de timp prin verificări inutile şi evitarea implicării cadrelor de poliţie în activităţi ineficiente;

· Identificarea autorilor de infracţiuni, indiferent de genul acestora;

· Stabilirea sincerităţii apărărilor formulate de către persoanele implicate în comiterea unor infracţiuni (cauze care înlătură caracterul penal al faptei, legitima apărare, starea de necesitate, eroarea de fapt, constrângerea fizică sau morală);

· Stabilirea împrejurărilor care califică sau agravează unele fapte penale;

· Depistarea caracterului calomnios al unor denunţuri sau al unor plângeri penale;

· Soluţionarea contradicţiilor care apar între declaraţiile persoanelor constituite ca părţi în procesul penal, când procedeul clasic al confruntărilor nu a dat rezultate.

II. Aspecte metodologice şi tehnica din dotare

Nu vor fi supuse testării următoarele categorii de persoane:

· femeile însărcinate;

· minorii;

· alcoolicii cronici;

· persoanele cu afecţiuni psihice, indiferent de diagnosticul formulat în documente medicale;

· persoanele aflate sub tratament medical care nu poate fi întrerupt;

· oricare alte persoane despre care expertul apreciază motivat că nu sunt apte pentru efectuarea examinării.

Aparatul poligraf înregistrează parametrii fiziologici precum: tensiune arterială, puls distal, reacţie galvanică a pielii, inervare neuromusculară toracică, inervare neuromusculară abdominală şi micromişcări musculare.

Într-o examinare cu tehnica poligraf nu se abordează subiecte privind apartenenţa politică, orientarea sexuală, religia sau etnia.

Full Reviw on best bokmaker - Ladbrokes Ladbrokes full information
  • Societatea Romana
    Carpathia
  • Scoala de Soferi
    CAMA
  • Societate civila de avocati
    TITA&TITA
Downlaod Premium Themes